Trecerea României de la un regim democratic, deși fragilizat de război, la dictatura totalitară comunistă nu a fost un proces natural sau dorit de populație. A fost, în schimb, o „revoluție de sus în jos”, impusă prin forța armelor sovietice și prin manevre politice cinice. Istoricul Aurel Marinescu descrie această perioadă în lucrările sale drept un lung șir de „mărturii” ale unei tragedii naționale.

Totul a început cu mult înainte ca ultimul tanc german să părăsească teritoriul țării. În octombrie 1944, la Moscova, Winston Churchill și Iosif Stalin au semnat celebrul , prin care România a fost cedată în proporție de 90% influenței sovietice. Această înțelegere, completată de Conferința de la Ialta din 1945, a lăsat România fără protecția aliaților occidentali în fața expansionismului stalinist. 2. Ocupația și presiunea militară

Prezența trupelor sovietice (Armata Roșie), care au staționat în România între 1944 și 1958, a fost factorul decisiv. Sub protecția acestora, lideri comuniști precum și Ana Pauker au început acapararea ministerelor-cheie: Internele (poliția), Justiția și Armata. 3. Punctul de cotitură: 6 martie 1945

Acesta este un proiect de postare pentru blog despre , structurat pentru a oferi o perspectivă istorică detaliată asupra perioadei 1944–1947, bazată pe mărturii și documente istorice.

Instaurarea conducerii comuniste în România: De la ocupație la dictatură (1944–1947)

Momentul simbolic al pierderii suveranității a fost instalarea . Sub amenințarea directă a lui Andrei Vîșinski, care a bătut cu pumnul în masa Regelui Mihai I, suveranul a fost forțat să accepte un guvern dominat de comuniști.