Se spune că opusul iubirii nu este ura, ci indiferența. Dar ce te faci atunci când amândouă locuiesc în tine, în același timp, ca doi străini siliți să împartă aceeași cameră de hotel?
Până la urmă, timpul va decide care dintre cele două va câștiga. Dar astăzi, în acest moment, sunt doar un om care strânge din dinți, purtând un război invizibil între focul urii și gheața indiferenței. Indiferent - O urasc
Poate că procesul vindecării nu este trecerea directă de la iubire la uitare. Poate că drumul trece obligatoriu prin acest purgatoriu unde te zbați între furie și amorțeală. Spun că o urăsc pentru că e mai ușor decât să recunosc că m-a distrus. Și spun că sunt indiferent pentru că e singura minciună care mă ajută să trec peste zi. Se spune că opusul iubirii nu este ura, ci indiferența
Această postare explorează dualitatea dintre ură și indiferență, demontând mitul că ura este opusul iubirii. Indiferent – O urăsc Dar astăzi, în acest moment, sunt doar un
Adevărata indiferență nu are nevoie de declarații. Ea nu strigă, nu plânge și nu scrie postări pe blog. Ea pur și simplu... este. Când ești cu adevărat indiferent, nu mai simți nevoia să spui „o urăsc”, pentru că ura necesită energie. Iar ea nu mai merită nici măcar un singur watt din energia ta.
„Sunt indiferent.” Îmi repet asta ca pe o mantră, încercând să-mi conving propria inimă că prezența ei nu mai are greutate. Că e doar un nume într-o agendă veche, un chip dintr-o fotografie pe care nu o mai deschid. Indiferența este masca pe care o purtăm când nu mai vrem să fim răniți. E zidul de beton pe care îl ridicăm în jurul nostru, sperând că, dacă nu ne uităm la rană, ea va înceta să mai existe.